Liga Performantei in Natatie

Liga Performanței în Natație (LPIN.ro) este o asociație nou înființă care își propune să organizeze Competiții de Natație la nivel Național, după cele mai înalte standarde Europene, astfel încât toate categoriile de înotători (de la copii până la tineret) să aibă parte de experiențe competiționale stimulante, cu probe riguros selectate și calibrate internațional și evident adaptate vârstei sportivului.

Concursurile noastre vor avea parte de o promovare media profesionistă, cronometrajul și arbitrajul vor fi la cel mai înalt nivel iar vizualizarea rezultatelor va fi în timp real. În plus avem o echipă profesionistă, tânără și entuziastă care ne va ajuta să condensăm în jurul nostru sponsori locali sau naționali astfel încât să putem oferi premii consistente câștigătorilor competițiilor Ligii.

Vom promova etica în atitudinea competițională a sportivilor, a antrenorilor și a părinților. Vom fi transparenți în criteriile de selecție a sportivilor, vom comunica deschis si permanent cu toții partenerii noștri pentru a putea susține împreună viitorii campioni ai României. Desăvârşirea pregătirii înotătorilor este influenţată într-o mare măsură de noi – antrenori, oficialități, părinți – cei care ne aflăm la polul opus, dar nu în opoziţie cu ei în cadrul acestui proces. Considerăm astfel că, avem posibilitatea de a realiza oameni, nu roboţi, asumându-ne responsabil o misiune în primul rând socială faţă de sportivii aflaţi la vârstele debutului performanţei.

În încercarea de a contribui la îmbunătăţirea rezultatelor din înotul românesc, dorim ca prin structurile competiţionale cuprinse în calendarele LPIN, să stabilim un parcurs coerent înotătorilor din toate categoriile de vârsta. Avem convingerea că nu doar „înghiţind” nenumăraţi kilometri în bazin sau înotând cu intensitate crescută se pot realiza performanţe de excepţie, ci mai ales printr-o armonizare a aspectelor instrucţionale, ce ţin de pregătirea specifică, cu cele de valorificare şi evaluare, ce ţin de concurs. 

Punem astfel bazele pregătirii pentru întrecerile internaționale ulterioare, de mare anvergură, în care trebuie înregistrată acea ordine clară a excelenţei, drept o ameliorare pe termen lung a comportamentului motric, proces complex în care un rol aparte îl are efortul pur competiţional. Doar aşa nu vom mai genera disiparea prematură a celor talentaţi în afara arenelor sportive şi nu vom mai provoca chiar traume psihice, considerând mereu detaşaţi: rezistă cine poate!